Opel va lansa anul viitor un autovehicul sută la sută electric revoluționar. Noul model cu cinci locuri și cinci uși se va numi "Ampera-e". Pe lângă faptul că va avea o autonomie de funcționare la o încărcare completă mai mare decât majoritatea autovehiculelor electrice, acesta va avea și un preț accesibil.
- Publicitate -
Având la bază experiența în electrificare acumulată datorită modelului Ampera care a stabilit multe standarde pentru autovehiculele electrice moderne în 2011, noul Ampera-e îmbină electromobilitatea inovatoare cu cea mai nouă tehnologie pentru conectivitate și o dinamică a conducerii foarte incitantă.
"Autovehiculele electrice au potențialul de a aduce o contribuție semnificativă la protecția climei și reducerea emisiilor. Noul Opel Ampera-e va deschide drumul mobilității electrice prin eliminarea barierelor pe care le constituie prețul ridicat și autonomia redusă de funcționare", a declarat dr. Karl-Thomas Neumann, CEO al Opel Group.
Modelul Ampera-e cu proporțiile unice și compacte este propulsat de baterii plate, amplasate sub podeaua din interior. De asemenea, configurația eficientă a bateriilor asigură un interior încăpător, cu spațiu confortabil pentru cinci ocupanți și un volum al portbagajului comparabil cu cel al autovehiculelor din clasa compactă.
Ampera-e va oferi, de asemenea, premiatul asistent personal de service și conectivitate, Opel OnStar, precum și tehnologii pentru conectivitate și infotainment care vor integra perfect la bord smartphone-urile și alte dispozitive electronice.
Potrivit Digi24.ro, Opel Ampera-e este fratele geamăn al modelului Chevrolet Bolt EV care a debutat la începutul acestui an, deosebindu-se doar prin calandru și logouri.
Mașina are sub capotă un motor electric de 200 CP și 360 Nm datorită căruia electromobilul accelerează de la 0 la 100 km/h în mai puțin de șapte secunde și atinge o viteză maximă de 146 de kilometri pe oră.
Prețul oficial nu a fost comunicat, dar acum Chevrolet Bolt EV se vinde în Statele Unite cu 30 de mii de dolari.