După discurile de vinil a venit rândul casetelor să arate că încă n-au murit pe o piață pe care tehnologia avansează rapid, iar viața le este salvată de japonezii de la Sony. Sony a anunțat relansarea casetei K7, un proiect abandonat în 2010, scrie publicația franceză Le Figaro.
- Publicitate -
Versiunea îmbunătățită a K7 are o capacitate maximă de stocare de 185 TB, echivalentul a 39.000 DVD-uri, 65 de milioane de cântece sau a 135.000 de zile de muzică, dacă melodiile țin trei minute fiecare. Pentru a face o comparație, cele mai performante casete din 2012, produse de IBM și Fujifilm, aveau o performanță de cinci ori mai slabă.
K7 revine pe piață după patru ani, cu o versiune nouă bazată pe tehnologia de metalizare prin pulverizare. Ideea constă în plasarea de cristale magnetice pe bandă, a cărei grosime extrem de redusă facilitează acumularea unui număr mare de particule.
Benzile magnetice sunt dispozitive eficace pentru stocarea datelor, rezistente, fiabile și ieftine. Durata medie de viață a unei casete K7 este de până la 50 de ani, în timp ce un DVD rezistă maximum 4 ani. Mai multe pe zf.ro.