Piața asigurărilor din România a ajuns, în primele nouă luni ale acestui an, la un volum al primelor brute subscrise de peste 8,5 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 4,8% față de valoarea înregistrată în aceeași per ...
Doar doi din zece angajatori vor acorda salariaților beneficii de Crăciun mai mari decât cele de anul trecut, însă cei mai mulți, respectiv șapte din zece, nu vor majora deloc valoarea beneficiilor, în timp ce la una din ...
Printr-o Hotărâre aprobată astăzi, Guvernul a actualizat cadrul normativ al măsurilor financiare din domeniul sportului de înaltă performanță. Astfel, se majorează prima și indemnizațiile de lot olimpic pentru sportivi ș ...
Corpul de Control Financiar al Cluburilor din cadrul UEFA (CFCB) a decis ca primele de participare în cupele europene să fie blocate în cazul a cinci grupări, între care se numără și Astra Giurgiu și CFR Cluj, informează ...
"Nu pot să fiu neam prost, când m-am angajat, mi-au spus «Vezi, băi, că o să te mai trimitem să muncești și pe alte șantiere, că așa e la noi!». Am acceptat ideea, dar nu m-am gândit că o să fie un obicei numai ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord