Știri recomandate din Actualitate



21 Octombrie 2025
149
Un sentiment crescut de singurătate se răspândeşte în rândul tinerilor şi al vârstnicilor din ţările industrializate, conform unui studiu realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite ...
21 Octombrie 2025
242
Coșul minim de consum pentru un trai decent în România a urcat la 11.370 de lei lunar pentru o familie de doi adulți și doi copii, arată cel mai recent raport al Fundației Friedrich Ebert România, bazat pe datele Institu ...
21 Octombrie 2025
202
Circulația pe Transfăgărășan și Transalpina a fost închisă din cauza condițiilor meteo nefavorabile.Circulația a fost închisă începând de luni, 20 octombrie, pe DN7C (Transfăgărășan), sectorul cuprins între Piscu Negru ( ...
21 Octombrie 2025
176
A fost haos în gările din România marţi dimineaţa, după ce zeci de trenuri ale CFR Călători au fost suspendate, întrucât oficialii companiei de stat nu au achitat la termen sumele restante aferente achitării Tarifului de ...
21 Octombrie 2025
122
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, în vârstă de 70 de ani, a început marţi să-şi ispăşească pedeapsa de cinci ani de închisoare, pronunţată pentru conspiraţie în vederea strângerii ilegale de fonduri din Libia pe ...
21 Octombrie 2025
128
O tornadă a devastat luni cartierele din nordul Parisului, răsturnând trei macarale, ucigând o persoană și lăsând alte 10 în stare gravă, au declarat autoritățile citate de The Guardian.Orașul Ermont, situat la aproximat ...
CCR
Stire din Actualitate : Cine sunt judecătorii care au respins reforma pensiilor magistraților
21 Octombrie 2025
176
La 50 de zile după ce Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru reforma pensiilor magistraților, Curtea Constituțională a admis contestația Înaltei Curți și a declarat legea neconstituțională.A fost un ...
21 Octombrie 2025
175
Comisiile reunite pentru Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor şi Senat au aprobat în unanimitate iniţierea procedurilor pentru programul de înzestrare “Tanc principal de luptă”.De asemene ...
21 Octombrie 2025
381
Ministrul Muncii, Florin Manole, a făcut un anunț despre un ajutor care va fi oferit unei categorii de pensionari, la final de an.”Avem o certitudine și o incertitudine. Certitudinea este că, la sfârșitul acestui an, în ...
21 Octombrie 2025
428
În ediția de astăzi a emisiunii "Dincolo de Scor", profesorul Octavian Tileagă, antrenor emerit de nataţie, este invitatul realizatorului Mircea Ghiță, alături de invitatul permanent Sorin Mihalache, ziarist Cuget Liber. ...
20 Octombrie 2025
206
Iată titlurile zilei din data de 21 OCTOMBRIE ale ziarului CUGET LIBER!
20 Octombrie 2025
347
În cadrul emisiunii "În Prim-Plan", de la Antena 3 Constanța, Oana Olteanu, asistent coregraf al Ansamblului Folcloric „Româncuța” și Cătălin Câmpanu, solist vocal al Ansamblului Folcloric „Româncuța” , a fost invitatu ...
20 Octombrie 2025
203
07:00 – 08:00Știri Locale & În Prim Plan (R) – reluare a principalelor subiecte din actualitatea locală.08:00 – 09:00Știri Locale & Bună dimineața, ConstanțaCu Andreea Andronache și Mircea Ghiță – o oră dinamică, ...
20 Octombrie 2025
232
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis parțial obiecția de neconstituționalitate formulată împotriva Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice si pentru modificarea ...
CCR
Stire din Actualitate : Judecătorii CCR au respins legea care tăia pensiile speciale. Își va da demisia Ilie Bolojan?
20 Octombrie 2025
354
Potrivit surselor Antena 3 CNN, judecătorii CCR au respins în totalitate legea care prevedea reforma pensiilor speciale.O astfel de decizie înseamnă că actualele prevederi ale legii nu mai pot fi reluate.Fostul ministru ...
20 Octombrie 2025
148
Preşedintele chinez Xi Jinping a numit noi ambasadori. Printre pozițiile care urmează să fie ocupate se numără și cea de ambasador la București.Pe listă figurează şi Chen Feng, numit ambasador în România în locul lui Han ...
20 Octombrie 2025
177
O întrerupere majoră a internetului afectează zeci de site-uri web, jocuri online şi aplicaţii, inclusiv Amazon, Snapchat, Fortnite şi Vodafone. Problemele au început luni dimineaţă şi par să fie legate de o problemă la ...
INS
Stire din Actualitate : România în declin demografic accelerat. Plecările cresc, întoarcerile se împuținează
20 Octombrie 2025
202
În ultimii doi ani, trendul de revenire a românilor în țară s-a inversat dramatic: numărul celor care pleacă definitiv în străinătate a depășit constant pe cel al celor care se întorc.În 2022, datele arătau că numărul ro ...
20 Octombrie 2025
3892
Semnarea la Bruxelles a unui acord de cooperare între Grecia, Bulgaria, România și Comisia Europeană pentru realizarea axei verticale care va uni cele trei țări ar urma să aibă loc în luna noiembrie, potrivit unei declar ...
20 Octombrie 2025
156
Mii de persoane au participat duminică, în mai multe orașe din țară, la un marș împotriva violenței asupra femeilor. Oamenii au vrut să tragă un semnal de alarmă, mai ales că s-au înregistrat zeci de cazuri de femicid do ...
Pagina a fost generata in 0.0805 secunde