ANAF rambursează TVA în valoare de 1.094,7 milioane lei

161
< 1 min citire
Agenția Națională de Administrare Fiscală a realizat selecția națională a deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare. Valoarea lor, la 1 mai 2011, se ridica la 1.094,7 mil. lei.
În selecția lunii mai au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluționându-se prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 01.04.2011.
Deconturile de TVA au fost organizate astfel:
1) Deconturi cu compensare și restituire care totalizează 832,9 mil. lei, din care se compensează suma de 91,3 mil. lei și se restituie suma de 741,6 mil. lei;
2) Deconturi cu compensare integrală în valoare de 254,4 mil. lei;
3) Deconturi cu compensare parțială în valoare de 7,4 mil. lei, iar suma de 92,1 mil. lei se va restitui în perioada următoare.
În cazul compensărilor totale sau parțiale se soluționează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 741,6 mil. lei, plata efectivă a fost programată după cum urmează:
Tranșa I (9 mai): respectiv 147,7 mil. lei;
Tranșa II (24 mai): respectiv 203,7 mil. lei;
Tranșa III (30 mai): respectiv 390,2 mil. lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0605 secunde