Aproximativ 400 de persoane au murit și 8.000 au fost rănite, astăzi, în nord-vestul Chinei, în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,9, potrivit unui bilanț anunțat de autoritățile provinciale, notează Mediafax.
Numeroase case s-au prăbușit, străzile au fost blocate de alunecările de teren, iar telecomunicațiile sunt dificile în această regiune muntoasă din Himalaya.
Seismul a fost urmat de trei replici, cea mai puternică având magnitudinea de 5,8, se mai precizează pe Mediafax.
În orașul Jiegu, situat în apropiere de epicentru, peste 85% din clădiri s-au prăbușit, potrivit unui oficial din cadrul Guvernului local, citat de China Nouă.
O școală profesională s-a prăbușit și "mulți elevi au fost blocați" sub dărâmături, a adăugat el.
"Peste tot pe străzi sunt răniți, mulți oameni au răni la cap care sângerează", a declarat oficialul citat.
Pe teren, însă, lipsesc echipamentele.
"Trebuie să ne bazăm în principal pe mâinile noastre pentru a înlătura dărâmăturile deoarece nu dispunem de buldozere mari", a declarat Shi Huajie, un oficial din cadrul poliției armate, responsabil de operațiunile de salvare.
"Nu avem echipament medical", a adăugat el.
Autoritățile provinciale au trimis 5.000 de corturi și zeci de mii de haine, a anunțat Ministerul Afacerilor Civile.