Băsescu: "România nu va importa niciun vaccin"

458
1 min citire
Președintele României, Traian Băsescu, a spus astăzi că țara noastră nu va importa niciun fel de vaccin antigripal, "alertat" fiind de declarațiile lui Adrian Streinu-Cercel de sâmbătă, conform cărora Ministerul Sănătății a trimis cereri pentru dozele de vaccin contra virusului H1N1 de care are nevoie urgentă către Novartis, Baxter, Sanofi-Pasteur și GlaxoSmithKline.
"Există un milion de doze de vaccin la Cantacuzino, iar în zece zile mai putem avea un milion, România fiind una din cele opt țări care-și pot produce singure vaccinul împotriva noii gripe", a precizat Băsescu în cadrul unei conferințe de presă ținute la Palatul Cotroceni în fața reprezentanților mass-media locală.
Președintele a anunțat că testele pe animale și oameni au fost încheiate, Institutul Cantacuzino desfășurând la ora actuală procesul de atestare a vaccinului propriu, proces ce urmează a fi finalizat în câteva zile, "maxim zece", după cum a precizat Băsescu.
"Procesul de vaccinare va fi mai îndelungat decât cel de producție. Să nu intrăm în panica gripei aviare, atunci când s-au cheltuit sume uriașe doar pronunțându-se excesiv numele maladiei", a mai spus Băsescu, făcând un apel la calm și responsabilitate.
Președintele a menționat că "atunci când România va dispune de suficient vaccin, atunci va da și altora".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0276 secunde