Premierul Emil Boc a declarat duminică la Deva că în acest an creșterea economică va fi între 1,5 și 2 la sută, "cu prognoză bună de creștere în 2012", adică 4-4,5 la sută, informează Mediafax. Boc a spus, referitor la declarațiile șefului delegației FMI în România, Jeffrey Franks, potrivit cărora țara are toate șansele să iasă din recesiune după primul trimestru al acestui an, că faptul că această informație este dată de un oficial FMI întărește ideea că lucrurile merg într-o direcție bună în România.
"Procentul de creștere economică pentru acest an este cel pe care îl avem în bugetul de stat și în acordurile cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială: o creștere economică între 1,5 și 2 la sută, cu prognoză bună de creștere în 2012, adică 4-4,5 la sută", a spus Boc.
România va ieși din recesiune la finele lunii martie, creșterea economică va urma o traiectorie ascendentă de la un trimestru la altul, iar populația va simți că situația s-a îmbunătățit până la jumătatea acestui an, a declarat pentru Mediafax șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
"Există întotdeauns un grad de incertitudine și nu știu exact care va fi cifra de la sfârșitul primului trimestru, dar cred că indicatorii privind economia României sunt aproape universal pozitivi. Există și unele excepții, dar dacă ne uităm la producția industrială, creșterea este foarte robustă, iar evoluția exporturilor, de asemenea, foarte pozitivă. Chiar și cele negative, precum vânzările din retail sunt mai puțin negative decât erau, iar indicatori precum încrederea consumatorului s-au îmbunătățit", a adăugat Franks.