Boc și Blaga își vor lansa moțiunile pentru șefia PDL în aceeași zi

213
< 1 min citire
Președintele PDL, Emil Boc, urmează să își lanseze moțiunea pentru un nou mandat la conducerea partidului luni, la ora 13:00, iar secretarul general Vasile Blaga în aceeași zi, cel mai probabil la ora 14:30, a declarat, pentru NewsIn, deputatul PDL Cristian Boureanu.
Pe de altă parte, Boureanu a spus că nu se discută schimbarea titlului moțiunii lui Vasile Blaga, în urma scandalului apărut joi în care susținătorii acestuia l-au acuzat pe Emil Boc că au folosit în moțiunea lor unul din titlurile de lucru ale lui Blaga.
"Nu are rost să îl schimbăm. Noi oricum aveam de gând să folosim alt titlu decât acesta, pe care l-au luat", a precizat deputatul.
Echipa lui Vasile Blaga își acuză adversarii că au plagiat titlul moțiunii pe care acesta o va depune luni, când își va lansa oficial candidatura la șefia partidului.
"România Dreaptă, România Puternică" se va numi moțiunea cu care Emil Boc va încerca să câștige un nou mandat la șefia PDL la Convenția din mai, după cum a anunțat Valeriu Stoica, din tabăra premierului, în timp ce moțiunea lui Blaga se numește "România Dreaptă, România Europeană".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.025 secunde