Care sunt costurile refinanțării

213
2 min citire
Aveți un credit la costuri care vă depășesc? Aveți o soluție: refinanțarea! Atenție, însă, la costurile pe care acest proces le presupune. Este simplu și ieftin dacă noul credit se ia de la aceeași bancă, pe o perioadă similară, sau nu prea mult prelungită. Dacă refinanțarea se face la altă bancă, situația se complică, precizează Money.ro.
Refinanțarea este principala miză a băncilor comerciale în acest an, având în vedere că o persoană care are deja un credit poate fi mai ușor verificată în privința bonității, iar clienții eligibili care nu au contractat încă un credit sunt tor mai rari. Majoritatea băncilor din piață au ieșit cu oferte tentante de refinanțare și cu promisiuni de reducere a ratei lunare chiar până la 70%.
Trebuie însă, să știm, că o astfel de reducere este posibilă doar cu prelungirea substanțială a perioadei de creditare. O astfel de prelungiire ar duce, per total, la sume mult mai mari de rambursat la bancă. Astfel, conform sfaturilor specialiștilor, refinanțarea este avantajoasă în cazul în care se face la o dobândă mai mică decât cea din contract, cu cât mai puține costuri suplimentare și pe o perioadă nu prea îndelungată comparativ cu perioada inițială. Ideal ar fi ca refinanțarea să se facă pe aceeași perioadă, la o dobândă redusă și, în acest caz. Clientul chiar ar face economii.
Potrivit conso.ro, pentru un credit ipotecar, din care clientul mai are de plătit 40.000 de euro, la o dobândă de 10% pe an, pe o perioadă de 20 de ani, s-ar face o economie de peste 17.400 de euro dacă refinanțarea s-ar face la o dobândă de 7% pe an pe aceeași perioadă. S-a luat în calcul și un comision de 2% din suma refinanțată pe care clientul trebuie să îl plătească. Rata la noul credit ar fi de puțin peste 310 euro, față de 386 de euro vechea rată. Cheltuielile cu refinanțarea ar fi de 800 de euro.
În plus, în cazul refinanțării ar mai putea interveni câteva inconveniente. În cazul în care creditul vechi s-a acordat cu dobânsă fixă, clientul mai suportă și un comision de rambursare anticipată de maxim 1% din suma rămasă de plată. Dacă refinanțarea se face la altă bancă, vechea bancă ar putea cere un comision pentru transmiterea situației financiare. Plus că noua bancă va trebui să evalueze proiprietatea adusă în garanție, evident, cu costurile aferente. Așadar, după ce se calculează toate aceste costuri, se vede cât este de rentabilă refinanțarea din punct de vedere financiar, fără să luăm în calcul bătaia de cap.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0626 secunde