Casă de schimb valutar din Techirghiol jefuită

213
< 1 min citire
O casă de schimb valutar din Techirghiol a fost jefuită în această dimineață. Atacatorii au reușit să spargă ușa cu ranga și au fugit cu nici mai mult, nici mai puțin de 80.000 lei. Potrivit declarațiilor reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, furtul s-a produs în jurul orei 6.00, iar paznicul societății, care dispune și de camere de luat vederi, nu se afla la locul său în momentul spargerii, ci ajuta la descărcarea unui camion cu marfă la un magazin din apropiere. Hoții au reușit să dispară înainte ca polițiștii să apară la fața locului. Cercetările în acest caz continuă.
Corina BAGIE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0622 secunde