Pe data de 13 decembrie 2009, a plecat spre mările Veșniciei Gheorghe Bucur, cel mai vârstnic marinar al României. Împlinise 102 ani pe 18 aprilie și era singurul marinar în viață care a trăit sub patru regi - Carol I (1881 - 1914), Ferdinand (1914 - 1927), Carol al II-lea (1930 - 1940) și Mihai (1927 - 1930 și 1940 - 1947).
În 1920, la vârsta de 13 ani, Gheorghe Bucur a intrat la Institutul Maritim (tocmai atunci înființat), pe care l-a absolvit la 24 decembrie 1925, regele Ferdinand semnând decretul prin care l-a înaintat în gradul de maistru torpilor.
După absolvirea cursurilor Institutului Maritim, Bucur a activat, mai întâi, pe distrugătorul "Mărești", apoi, pe torpiloarele "Năluca","Zmeul" și "Sborul", pe distrugătorul "Regele Ferdinand" și, în cele din urmă, pe nava bază "Constanța", destinată echipajelor de pe submarine.
În calitate de maistru torpilor, a supravegheat, la Neapole, lucrările de construcție a torpilelor și tuburilor de torpile pentru distrugătoarele "Regele Ferdinand" și "Regina Maria".
În 1933, a fost trimis la Fiume, în Italia, să participe la inspecția și preluarea submarinului "Delfinul", care abia pe 5 mai 1936 a fost lansat la apă. Apoi, a fost numit șeful atelierului pentru întreținerea și reparația torpilelor, care era amplasat în dana zero a portului Constanța.
Gheorghe Bucur a fost martorul ocular al intrării rușilor în portul Constanța, după ce regele Mihai a dat comunicatul către țară, la 23 august 1944, și al dramei flotei militare române. Regimul comunist l-a scos din armată și l-a legat, pentru tot restul vieții, de uscat.
După Revoluția din Decembrie 1989, fostul maistru torpilor a fost avansat în gradul de locotenent comandor în rezervă. Astfel, pentru prima oară în viață, celui ce servise cu atâta pasiune și cinste, sub trei regi, în Marina Militară Română, i-au fost recunoscute meritele.
În 2007, la împlinirea a 100 de ani de existență, Liga Maiștrilor Militari de Marină a organizat o sărbătoare în onoarea venerabilului, la care au fost prezenți numeroși amirali și generali, în frunte cu șeful Statului Major al Forțelor Navale.
Pe data de 15 decembrie 2009, Gheorghe Bucur a fost înmormântat cu onoruri militare.