Coaliția discută azi decizia Senatului de a reduce TVA la alimentele de bază

197
< 1 min citire
TVA-ul redus la alimentele de bază le dă bătăi de cap guvernanților. Decizia de săptămâna trecută din Senat privind scăderea taxei pe valoarea adăugată la 5% la alimente va fi tranșată astăzi în ședința Coaliției de guvernare, potrivit Realitatea.net.
Liderii coaliției s-au arătat îngrijorați de ce s-a întâmplat în Senat săptămâna trecută, de faptul că senatorii au respins cererea lui Traian Băsescu de corectare a propunerii unui TVA de 5% pentru alimentele de bază.
Subiectul va fi dezbătut luni dimineață în ședința Coaliției. Șeful Executivului se arăta optimist și spunea că, deși s-a pierdut o bătălie în Senat, va câștiga războiul în Camera Deputatilor, care are ultimul cuvânt în privința acestui proiect de lege.
Până la decizia deputaților, liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, spunea că dorește reluarea votului din Senat invocând anumite vicii de procedură.
Guvernanții spun că nu se poate pune în aplicare o astfel de măsură pentru că nu sunt bani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0324 secunde