Conducerea Camerei este deschisă propunerii de transmitere la TVR a lucrărilor Parlamentului

291
< 1 min citire
Conducerea Camerei Deputaților i-a mandatat pe președintele Roberta Anastase și vicepreședintele Bogdan Olteanu să stabilească, împreună cu directorul general al SRTV, Alexandru Sassu, modalitatea efectivă de transmitere în direct a lucrărilor Parlamentului.
"Suntem deschiși la propunerea formulată de domnul președinte director general al SRTV", a precizat secretarul Camerei, Dumitru Pardău, la finalul ședinței Biroului Permanent. Potrivit acestuia, conducerea Camerei a stabilit ca echipa formată din Anastase și Olteanu să discute cu Alexandru Sassu detaliile privind propunerea de transmitere în direct la televiziunea națională a lucrărilor Legislativului. Pardău a precizat că deputații sunt intresați de detalii precum costurile pe care le implică proiectul, transmisia, dar și dacă televiziunea intenționează să transmită doar lucrările plenurilor sau și ședințele comisiilor.
Directorul general al televiziunii publice, Alexandru Sassu, a trimis conducerii Camerei Deputaților o scrisoare prin care informează că TVR este pregătită să difuzeze în direct lucrările Parlamentului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0249 secunde