Președintele PC, Daniel Constantin, a anunțat, la Congres, mai mulți posibili candidați ai partidului la alegerile locale din 2012, menționându-l pe Tudor Ciuhodaru pentru primăria Iași, Ion Vasile pentru președinția Consiliului Județean Buzău și pe Eugen Durbacă pentru Primăria Galați.
Pentru Primăria Constanța, conservatorii nu au un candidat din cadrul PC, ei urmând să se conformeze protocolului USL.
Constantin a spus că pentru primăria Focșani va candida generalul Ionel Celmare, la Mureș - Silviu Morariu, la Sibiu - Cristian Marinescu, la Mehedinți - Nicolae Teodorescu, iar pentru Primăria Timișoara - Maria Grapini.
Liderul PC a anunțat că pentru Primăria Sectorului 1 din București va candida Ștefan Florescu, iar la Sectorul 2 - Bogdan Diaconu.
Conservatorii s-au reunit, duminică, într-un Congres extraordinar, delegații urmând să aleagă președintele executiv al partidului și secretarul general. La eveniment au fost prezenți, printre alții, Crin Antonescu și Ecaterina Andronescu.