Consiliul de securitate al ONU nu a reușit să ajungă la un acord privind situația din Gaza

331
1 min citire
Consiliul de securitate a ONU a închis reuniunea de urgență, care a avut loc sâmbătă noaptea, cu privire la situația din Gaza, fără să ajungă la un acord asupra textului care să ceară oprirea ostilităților, a anunțat președintele Consiliului, ambasadorul Franței, Jean Maurice Ripert, informează Realitatea.net.
Reuniunea, care a început la ora locală 19.00 (2.00, ora României), a fost convocată după ce Israelul a lansat sâmbătă seara o ofensivă terestră în Fâșia Gaza, trimițând tancurile și infanteria să lupte cu islamiștii din Hamas.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon a cerut Israelului încheierea ofensivei asupra Fâșiei Gaza. Convins că "această escaladă va amplifica inevitabil suferințele populației civile", Ban Ki-Moon a cerut Israelului să facă tot posibilul pentru a asigura protecția civililor și ajungerea la destinație a ajutorului umanitar.
Această sesiune de consultări fusese cerută de urgență de către Libia, singurul membru arab al Consiliului, după declanșarea ofensivei terestre israeliene în Fâșia Gaza. Însă chiar de la început, Statele Unite, care sunt în favoarea unui armistițiu "durabil", care să împiedice Hamas să mai provoace necazuri Israelului, au anunțat că nu doresc ca această reuniune să se soldeze cu un "produs" (rezoluție sau declarație oficială), au declarat surse diplomatice.
"Scopul nostru este de a forța Hamas-ul să oprească acțiunile ostile împotriva Israelului și ale cetățenilor israelieni dinspre Fâșia Gaza și să aducem o schimbare semnificativă în situația din sudul Israelului. Nu va fi ușor și nici de scurtă durată, dar suntem hotărâți", a declarat Ehud Barak, ministrul Apărării din Israel.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0253 secunde