Controale la firmele de pază

233
< 1 min citire
În lunile noiembrie și decembrie, lucrătorii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au organizat și desfășurat acțiuni privind respectarea normelor în vigoare de către societățile specializate de pază și a celor de transport valori, ocazie cu care au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.100 lei.
Potrivit polițiștilor, în data de 28 decembrie, s-a desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii furturilor din case de schimb valutar, precum și a respectării prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor si valorilor, pe raza municipiului Constanța. Astfel, au fost controlate 12 case de schimb valutar și 14 agenți de pază, totodată fiind aplicate nouă sancțiuni contravenționale în valoare de 7.500 de lei.
Polițiștii continuă să desfășoare activități de prevenire și combatere a furturilor din unitățile bancare, casele de schimb valutar și din unitățile PECO.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0258 secunde