Federația Internațională de Tenis (ITF) a anunțat, miercuri, câteva modificări ale regulamentului de desfășurare a întâlnirilor din Cupa Davis, care vor intra în vigoare începând cu partidele de la acest sfârșit de săptămână, informează www.daviscup.org, potrivit Mediafax.ro.
Astfel, dacă într-o întâlnire o echipă conduce cu scorul de 3-1, învingătoarea fiind stabilită duminică, și al patrulea meci a fost decis în cel puțin patru seturi, ultima partidă nu se va mai disputa, cu excepția cazurilor în care stafurile celor două team-uri decid să o joace . La același scor, dacă al patrulea meci s-a decis după trei seturi, atunci se joacă și ultima partidă.
Însă, dacă după două zile o echipă conduce cu scorul de 3-0, meciurile 4 și 5 se vor desfășura . Toate partidele care nu mai contează în stabilirea câștigătoarei întâlnirii se vor desfășura după sistemul cel mai bun din trei seturi.
Vicepreședintele ITF, Juan Margets, a explicat că această modificare de regulament a fost operată la solicitarea jucătorilor și federațiilor naționale. "Această hotărâre se înscrie în eforturile ITF de a face Cupa Davis mai accesibilă jucătorilor, păstrând totodată interesul spectatorilor pentru meciurile din ziua de duminică. Modificarea regulamentului s-a făcut la solicitarea tenismenilor, căpitanilor echipelor și asociațiilor naționale", a declarat Margets, care îndeplinește și funcția de președinte al Comitetului Cupei Davis.
În acest week-end se dispută în lume 33 de întâlniri în cadrul Cupei Davis. România evoluează în Argentina, cu țara gazdă, în turul întâi al Grupei Mondiale.