De 1 Mai avem atracție, avem distracție!

304
3 min citire
Tocmai când ne făceam griji că în weekend-ul următor nu vom avea parte de destulă distracție pe litoral, iată că Asociația de Promovare a Turismului Litoral-Delta Dunării ne invită la manifestările dedicate zilei de 1 Mai sub sloganul "o 9atitudine pe Litoralul Românesc - Tot ACASĂ e mai bine !"
"Împreună cu Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Produselor și Serviciilor din România (A.N.P.C.P.P.S.R.), membrii ADPT Litoral-Delta Dunării au pregatit surprize pentru turiștii care aleg să petreacă minivacanța de 1 Mai la mare", se spune în comunicatul ADPT Litoral-Delta Dunării.
Fiind surprize, nu putem să vă spunem ce anume au pregătit, așa că ne rezumăm să vă atragem atenția asupra acelor acțiuni dintre care unele v-au fost deja aduse la cunoștință de către noi, iar altele au fost și sunt în continuare promovate de media constănțeană.
Primăria Constanța organizează în perioada 29 aprilie – 1 mai - Mix Music Evolution – Turneul 2011, vis-à-vis de Hotel Rex, Mamaia
29 aprilie: 14.00 – 23.00
30 aprilie:10.00 – 23.00
01 mai: 10.00 – 23.00
Program zilnic:
10.00 – 12.00 – Program dedicat copiilor (concursuri, carnaval,jocuri, promoții,muzică)
12.00 - 14.00 – Program muzică ambientală
14.00 – 15.00 – DJ Jungle – muzică oldies
15.00 – 16.00 – Autografe muzicale (muzică populară și etno dance)
16.00 – 18.00 – Program interactiv pentru public (concursuri cu premii, tombole, muzică)
18.00 – 23.00 – Spectacol cu artiști: Proconsul, Laurențiu Duță, Gheorghe Gheorghiu, Leo Iorga, Etno Dance, Andreea Bălan, Denisa&Raluca, Maria Dragomiroiu, Dj.Jungle, Claudia Chițulescu, Elisabeta Turcu, Ștefania Rareș, Trupa Romănașii, Jean de la Craiova, Sânzienele etc.
Tot în stațiunea Mamaia se va desfășura în perioada 29 aprilie – 1 mai The Mission & InDeep & Dance = The Pirates of 1st of May (organizatori privați)
Pe plaja din nordul stațiunii Mamaia, două corturi încălzite pe timpul nopții vor găzdui 60 de ore de muzică. Pe scenă vor mixa cei mai renumiți DJ: Sven Väth, Steve Lawler, Tania Vulcano, Markus Homm, Manuel Castro, Rosario Internullo, Adrian Eftimie, Pagal, Optick.
În afară de evenimentele pregătite, turiștii vor putea opta pentru plimbări cu autocarele supraetajate ( traseu: Gara CFR Constanța – Tabăra Turist Mamaia Nord; program: 30 aprilie, 1 Mai, între orele 10.00 – 19.00; prețul călătoriei 4 lei/persoană) și Telegondola Mamaia (program: 29 aprilie – 1 Mai, orele 10.00-20.00; prețul călătoriei 10 lei/persoană – copiii sub vârsta de 7 ani beneficiază de gratuitate).
Primăria Năvodari organizează de 1 Mai o "Serbare Câmpenească" în "Tabăra Delfinul" Năvodari, unde sunt așteptate să participe peste 6000 persoane, spectacol întreținut de "Caravana lui Axinte".
În perioada 28 aprilie – 1mai, primăria Eforie vă invită la Târgul colecționarilor de antichități – Antica Trade Fair (bijuterii și mobilier vechi, tablouri, muzică, bragă și cafea turcească etc).
Vama Veche ne pregătește, ca în fiecare an concerte cu trupe și artiști îndrăgiți: E.M.I.L. (29 aprilie), Șuie Paparude, Discoballs (30 aprilie) – Goblin, Țapinarii, Marius Matache și Andrei Păunescu (29 aprilie) – Bongo Art Club (fostul Hand), El Negro (29, 30 aprilie) – Club Zapata, Luna Amară (30 aprilie).
Stațiunea Costinești se prezintă cu un nou concept de party marca Ring discotheque by Geo Da Silva. Invitați speciali: Buzdugan și Morar, Bianca Drăgușanu, Marina Dina, Plastik Funk, GeoDaSilva, Michael Star, George Punk, DJ Zet, DJ Westman.
"Reprezentanții Asociației Litoral – Delta Dunării se vor întâlni cu turiștii în diverse locații de pe litoral și le vor oferi materiale promoționale cu sloganul " o 9atitudine pe Litoralul Românesc - Tot ACASĂ e mai bine!" alături de invitația de a alege în continuare Litoralul Românesc ca destinație preferată de vacanță." se mai spune în comunicatul Asociației Litoral – Delta Dunării.
Acum nu ne mai rămâne decât să descoperim surprizele.
Cezar PETROVICI

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.031 secunde