Djokovic l-a învins pe Nadal în finala de la Indian Wells

184
< 1 min citire
Novak Djokovic continuă să fie imbatabil în 2011. Tenismanul sârb, care a urcat pe locul 2 în clasamentul ATP după ce l-a învins pe Roger Federer în semifinalele de la Indian Wells, s-a impus și în ultimul act, disputat împotriva spaniolului Rafael Nadal. Nole a câștigat în două ore și 25 de minute, scor 4-6, 6-3, 6-2, și a ajuns la 18 victorii consecutive în acest an, informează Antena3.ro.
"Vreau să-l felicit pe Rafa pentru că a făcut un turneu excelent. Mereu este o plăcere să joc împotriva lui. Pentru mine, el este cel mai bun jucător din toate timpurile și un foarte bun prieten. Îi urez mult noroc în continuare", a declarat Djokovic la finalul meciului. Nadal nu a rămas dator și ș-a complimentat la rândul său pe sârb: "A început fantastic noul sezon. Am pierdut astăzi, dar am făcut-o în fața unuia dintre cei mai buni".
Turneul feminin de la Indian Wells a fost câștigat de daneza Caroline Wozniacki, care a învins-o în finală pe franțuzoaica Marion Bartoli, scor 6-1, 2-6, 6-3.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0801 secunde