Elena Frîncu a preluat o Direcție de tineret cu datorii de 1,7 milioane de lei

480
< 1 min citire
Elena Frîncu, directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că, prin comasarea celor două instituții (Sport și Tineret), a preluat o activitate (Tineret) care are datorii de aproximativ 1,7 milioane de lei.
"Din motive obiective, s-a ajuns la aceste datorii. Acum, trebuie să scăpăm de ele. Până pe 31 decembrie, vor fi acoperite datoriile acumulate în cursul acestui an. Pentru cele din anii 2007-2008, instanța va decide", a declarat Elena Frîncu.
Fostul director al DJ de Tineret, Cristina Brânzoi, a rămas în cadrul DJST, pe post de jurisconsult. Ea nu a fost prezentă la conferința de presă, pentru că a intrat de câteva zile în concediu.
Amănunte, în ediția de mâine a ziarului nostru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0292 secunde