EXCLUSIV CUGETLIBER.RO / Femeia găsită moartă pe plaja Modern este avocata dată dispărută. Soțul său a identificat cadavrul

859
1 min citire
UPDATE 21:20 / În urmă cu câteva minute, Iulian Spirescu a identificat cadavrul femeii găsite decedată pe plaja Modern ca fiind al soției sale, avocata Cristina Spirescu, dată dispărută în urmă cu câteva zile.
****
Iulian Spirescu, soțul avocatei din Pitești care a dispărut fără urmă încă de vineri, a plecat spre Constanța pentru a identifica cadavrul care a fost găsit, marți seara, între stabilopozii de pe plaja Modern. Oamenii legii cred că femeia găsită moartă în apă este una și aceeași persoană cu avocata dispărută din Pitești. Pe lângă faptul că semnalmentele descrise de soț, precum și hainele cu care era îmbrăcată la data dispariției corespund cu cele ale femeii de pe plajă, un semn particular îi face pe anchetatori să creadă că este vorba despre una și aceeași persoană. Întrebat de reporterii Cuget Liber dacă femeia găsită între stabilopozi avea strungăreață, procurorii au confirmat acest lucru. "Avea strungăreață, era îmbrăcată în negru și purta verigheta, însă nu ne putem pronunța până ce soțul nu o va identifica", a spus procurorul Zafer Sadâc, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. Soții Spirescu și-au pierdut unicul copil în luna februarie, a acestui an, într-un accident rutier petrecut în Bulgaria. De atunci, avocata Cristina Spirescu devenise o femeie tristă care spunea că nu trăiește decât pentru a-i face rânduielile creștinești fiicei sale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.063 secunde