Femeia cu răni până la os, al cărei caz a fost prezentat de ministrul Sănătății, a murit

197
< 1 min citire
Femeia de la Spitalul Băneasa din județul Constanța, ale cărei fotografii șocante au fost prezentate de ministrul Sănătății, Cseke Attila, a murit. După ce spitalul a fost închis, bolnava a fost plimbată degeaba prin mai multe unități medicale.
Cazul femeii a fost prezentat de Ministrul Sănătății, Cseke Attila. Potrivit acestuia, din cauza lipsei de atenție a personalului, ea a făcut răni până la os, după ce a stat imobilizată aproape 3 ani pe patul de spital.
Potrivit informațiilor furnizate de minister, femeia a fost ținută imobilizată circa 4-6 luni, timp în care medicii i-au schimbat doar pampersul și pansamentul, fără a avea grijă de escarele acesteia, care s-au transformat în "găuri" până la os, pe mai multe porțiuni.
Înainte să moară, femeia a fost plimbată din spital în spital. De la spitalul Băneasa, pacienta a fost transferată la o unitate din județul Vaslui, însă conducerea acestuia a trimis-o înapoi în județul Constanța, la Spitalul Județean.
Informează Antena3.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0641 secunde