Femeia găsită înecată la Năvodari era dată dispărută din luna decembrie 2010

277
< 1 min citire
Femeia care a fost descoperită, azi dimineață, de niște pescari, înecată în Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari, era dată dispărută de familie din luna decembrie 2010.
Ea se numea Maria Umbreși, era din Năvodari, iar la data de 2 decembrie 2010 polițiștii au fost anunțați de fiica acesteia despre faptul că bătrâna a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Femeia suferea de diabet și afecțiuni cardiace, ea fiind sub tratament.
Corpul femeii a fost adus la mal de un echipaj al ISU Dobrogea. Pe trup nu au fost descoperite urme de violență. Cadavrul a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0275 secunde