Femeie însărcinată rănită într-un scandal, la Medgidia

277
1 min citire
Un scandal de pomină a avut loc, duminică seara, pe la ora 22, între membrii unei familii din localitatea Medgidia. Încăierarea s-a lăsat cu înjunghieri și bătăi în toată regula și a produs victime în ambele tabere, printre care și o femeie însărcinată.
Polițiștii spun că au fost anunțați de producerea scandalului de pe strada 1 Mai, din Cernavodă, duminică noapte și că totul a pornit de la consumul excesiv de băuturi alcoolice. Bărbați și femei laolaltă s-au luat la bătaie, s-au înjunghiat și s-au lovit cu bâte și topoare, astfel că salvările au preluat victimă după victimă și le-au transportat la spital. Nu mai puțin de patru persoane, printre care și o femeie însărcinată, au fost transportate la spital, unde au rămas internate, cu multiple traumatisme.
Polițiștii au demarat cercetările și urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea conflictului și cine pe cine a bătut.
Printre persoanele cercetate se află Said Sezghin, de 37 de ani, din Medgidia, dar și Selcin Șaban (care, la rândul lui, este rănit, el fiind înjunghiat în timpul luptelor), Ghiulsecen Șaban (femeia însărcinată, care a rămas internată în spital), Ialcin Șaban și Muedin Asan.
În funcție de numărul de îngrijiri medicale ale victimelor, polițiștii urmează să stabilească încadrările juridice ale faptelor, precum și gradul de implicare a fiecăreia dintre persoanele care s-au aflat în conflict.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0616 secunde