Fregata Regele Ferdinand pleacă vineri în misiunea de impunere a embargoului asupra Libiei, care se desfășoară în Marea Mediterană, având la bord un echipaj format din 205 marinari și doi ofițeri din Forțele Navale, informează MApN.
Potrivit oficialilor Ministerului Apărării, vineri, în portul Constanța, va avea loc ceremonia militară prilejuită de plecarea Fregatei Regele Ferdinand în misiunea NATO "Unified Protector", care se va desfășura în prezența ministrului Gabriel Oprea, informează NewsIn.
Fregata comandată de comandorul Mihai Panait va avea la bord pentru această misiune un echipaj format din 205 marinari și va executa misiuni de impunere a embargoului asupra Libiei, în Marea Mediterană. La bordul navei se vor afla și doi ofițeri din Forțele Navale, care vor face parte din statul major al grupării navale NATO din Marea Mediterană.
La ceremonie vor participa, alături de familiile marinarilor care pleacă în misiune, reprezentanți ai conducerii MApN, ai autorităților publice locale, precum și cadre militare în rezervă și în retragere, veterani de război.
Președintele Traian Băsescu a anunțat pe 22 martie, în urma unei ședințe CSAT, că România va participa în impunerea condițiilor de respectare a embargoului asupra Libiei cu 205 militari pe Fregata Regele Ferdinand și cu doi ofițeri de stat major din forțele navale.
Ulterior, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului MApN cu 4,5 milioane de euro în vederea finanțării misiunii Fregatei.