Guvernul a aprobat strategiile de descentralizare în sănătate și sport și a înființat Poliția locală

308
2 min citire
Guvernul a aprobat strategia de descentralizare în sănătate, regulamentul de descentralizare a activităților sportive și un proiect de lege de înființare a Poliției locale, a anunțat premierul Emil Boc, iar în 10 zile vor fi discutate și strategiile în educație, agricultură, cultură și muncă.
"Descentralizarea înseamnă că vom conferi autorităților locale sau județene atribuții prerogative, însoțite de resurse financiare pentru a rezolva mai bine problemele cu care se confruntă oamenii din comunitățile locale. Este de fapt o aplicare a principiului subsidiarității, care spune că decizia trebuie să fie luată de autoritățile care sunt cele mai apropiate de cetățean", a spus Emil Boc după ședința extraordinară de Guvern de duminică.
Premierul a subliniat însă că acest lucru nu înseamnă că statul își pierde controlul asupra modului în care aceste activități sunt derulate. "Ne păstrăm la nivel național competențele de verificare, control și de standarde naționale, care sunt urmărite să se aplice peste tot în țară, într-o manieră unitară și potrivit prevederilor legale", a precizat Boc.
Concret, Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia de descentralizare din sistemul de sănătate, care va intra în vigoare de la 1 septembrie, iar din punct de vedere financiar de la 1 ianuarie 2010. "Pâna la sfârșitul anului, vor fi elaborate patru acte normative suplimentare, care vor da posibilitatea ca de la 1 ianuarie și din punct de vedere financiar, descentralizarea în sănătate să fie definitivă", a spus Boc.
Premierul a anunțat că a fost adoptat și un proiect de lege privind Poliția Locală. "Este un proiect de lege care ține cont de nevoile comunităților locale, un proiect de lege care stabilește competențe specifice autorităților locale în domeniul ordinii și liniștii publice, a disciplinei în constructții, a protecției mediului, a disciplinei comerciale, a evidenței persoanelor, precum și a circulației pe drumurile publice. E o prerogativă pe care până acum polițiile comunitare existente nu au avut-o și care va da, după momentul adoptării acestui proiect de lege, competențe sporite primarilor și consiliilor locale, pentru a putea face față provocărilor pe care le au din partea circulației pe drumurile publice din interiorul localităților", a explicat Emil Boc.
Al treilea act normativ adoptat de Executiv este un proiect de hotărâre pentru aprobarea regulamentului privind descentralizarea activităților sportive și de tineret, propus de Ministerul de resort.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0279 secunde