Hidroelectrica și Nuclearelectrica ar putea obține 3,5 miliarde euro din listarea la bursă

262
1 min citire
Hidroelectrica și Nuclearelectrica ar putea obține cumulat 3,5 miliarde euro din listarea la bursă a unor pachete minoritare de acțiuni, sume pe care le-ar putea folosi pentru achiziții în țară sau în afara României, a declarat marți managerul de fond al Fondului Proprietatea (FP), Greg Konieczny, citat de Mediafax.
"Pentru Hidroelectrica estimăm că poate scoate 2,2 miliarde euro din listare, iar Nuclearelectrica ar putea obține 1,3 miliarde euro , fără ca statul să piardă controlul. Ar putea folosi banii pentru achiziții în țară sau în afară", a afirmat Konieczny, care este și vicepreședinte executiv la Franklin Templeton Investments.
Compania Franklin Templeton este administratorul Fondului Proprietatea.
El a adăugat că din cauza contractelor bilaterale Hidroelectrica a pierdut 800 milioane de lei din profit în 2009.
"Ce se întâmplă la Hidroelectrica plătim cu toții. În 2009 compania a aruncat 800 milioane de lei din profit din cauza contractelor bilaterale", a spus Konieczny.
Franklin Templeton crede că statul ar putea derula o ofertă de listare pentru un pachet de 36% din acțiunile Hidroelectrica, rezultate în urma unei majorări de capital, o operațiune similară urmând să fie derulată pentru 43% din acțiunile Nuclearelectrica.
Astfel, statul ar rămâne în continuare acționar majoritar, cu câte 51% din acțiunile fiecărei companii, față de participațiile din prezent, de 80% la Hidroelectrica și 90% la Nuclearelectrica.
Totodată, participațiile Fondului Proprietatea ar urma să scadă de la 20% la 13% în cazul Hidroelectrica și de la 10% la 6% la Nuclearelectrica.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0791 secunde