Începe organizarea referendumului pentru demiterea primăriței de la Cernavodă

202
< 1 min citire
Prefectul Claudiu Palaz a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că se vor declanșa procedurile de organizare a referendumului pentru demiterea primarului orașului Cernavodă, Mariana Mircea.
Luând act de Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, emisă în data de 7.02.2011 în dosarul 49/P/2011 privind plângerea formulată de Mariana Mircea împotriva unui grup de cetățeni care au inițiat la începutul anului 2009 campania de strângere de semnături în vederea organizării unui referendum pentru demiterea primarului, prefectul Claudiu Palaz a făcut următoarea declarație:
"După cum se arată și în rezoluție, nu a rezultat niciun argument prin care să se adeverească faptul că așa-zișii făptuitori au instigat pe cineva la ură pe temei de apartenență politică sau la alte atitudini negative în rândul cetățenilor orașului, prin urmare vom demara, conform legii, procedurile de organizare a referendumului pentru demiterea primarului Cernavodei."
De asemenea Palaz a specificat faptul că va îi va face plângere penală atât Marianei Mircea, cât și președintelui Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu pentru faptul că nu doresc că trimită reprezentanți ai instituțiilor pe care le conduc pentru a face parte din comisia de organizare a referendumului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0268 secunde