Ion Vlădoi a fost reconfirmat în fruntea PNL Murfatlar

468
Potrivit unui comunicat transmis de către Biroul de presă al PNL Constanța, peste o sută de liberali din Murfatlar s-au reunit, ieri, în cadrul Adunărilor Generale de Alegeri pentru a-și desemna noua conducere locală.
Cei prezenți l-au reconfirmat, cu unanimitate de voturi, în funcția de președinte al organizației pe Ion Vlădoi.
De asemenea, a fost stabilită și componența Biroului Politic Orășenesc al PNL Murfatlar: cinci vicepreședinți – Ștefan Cornel, Emilia Lupu, Cristian Cojocaru, Mircea Bocșe și Marica Frunză – nouă membri și cinci supleanți.
În cadrul adunării, a fost votată și delegația celor 20 de membri care vor participa la Conferința Județeană de Alegeri a PNL Constanța de pe 4 iunie.
La ședință au mai participat președintele Filialei PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir, vicepreședintele PNL Constanța, deputatul Mihai Lupu, secretarul coordonator al PNL Constanța, Victor Manea, Ovidiu Cupșa, membru al BPT al PNL Constanța, și președintele PNL Poarta Albă, Valerică Belcea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8072 secunde