Jaf la o casă de pariuri din Mangalia

449
< 1 min citire
O casă de pariuri sportive din municipiul Mangalia a fost spartă, în noaptea de duminică spre luni, hoții reușind să fure o casetă în care se aflau 10.000 de lei.
Polițiștii au fost alertați abia azi dimineață, când trecătorii au observat că ușa imobilului era spartă.
Potrivit comisarului șef Nicolae Pescaru, comandantul Poliției Mangalia, hoții au acționat în mod profesionist, reușind să dezactiveze un sistem de alarmă foarte performant. "Casa de pariuri a fost spartă duminică noapte de un grup de vreo trei - patru persoane. Este clar că au fost profesioniști, deoarece au reușit să anihileze un sistem de alarmă foarte performant, cu senzori de mișcare", a declarat comisarul șef Nicolae Pescaru.
Oamenii legii sosiți la fața locului spun că hoții au lăsat totuși mai multe indicii și urme, care îi vor ajuta să îi prindă pe făptași în scurt timp. "Au lăsat multe indicii la fața locului, care sper să ne ajute să îi prindem în scurt timp. Se cunoaște că sunt profesioniști, dar au făcut și greșeli", a mai adăugat șeful Poliției Mangalia, Nicolae Pescaru.
Amănunte, în cotidianul nostru de mâine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0279 secunde