Mai multe persoane au fost ucise pe aeroportul din Kabul, controlat de forțele române

194
1 min citire
Incidentul a survenit în urma unei dispute și a avut loc la o bază folosită de aviația militară afgană în jurul orei locale 11.00 (9.30 ora României), a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, generalul Mohammad Zahir Azimi, citat de NewsIn.
Mai multe persoane au fost ucise după ce un ofițer afgan de aviație a deschis focul asupra trupelor străine de pe aeroportul din Kabul, aflat sub controlul forțelor române, a anunțat Ministerul afgan al Apărării.
Incidentul a survenit în urma unei dispute și a avut loc la o bază folosită de aviația militară afgană în jurul orei locale 11.00 (9.30 ora României), a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, generalul Mohammad Zahir Azimi.
Ministerul nu a furnizat alte detalii.
Un purtător de cuvânt al NATO a confirmat incidentul armat și a declarat că există victime în cadrul ISAF, fără a preciza nurmărul.
Potrivit informațiilor disponibile, atacatorul a fost omorât de armată.
Forțele aeriene române au preluat oficial în 1 aprilie de la forțele aeriene ungare comanda Aeroportului Internațional din Kabul (KAIA), pe o durată de un an.
România a mai deținut comanda aeroportului din Kabul în urmă cu cinci ani, iar aviatorii militari români s-au bucurat de aprecieri în ceea ce privește profesionalismul și seriozitatea.
România are în prezent 1.851 de militari în Afganistan și a pierdut 14 soldați în acest teatru de operațiuni începând cu 2003.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0636 secunde