Mamaia, lăsată în beznă sâmbătă noapte

313
1 min citire
În cursul zilei de astăzi, la ora 11, a început realimentarea cu energie electrică a consumatorilor din stațiunea Mamaia. Repunerea sub tensiune se face succesiv, astfel încât, reprezentanții Enel Distribuție Dobrogea estimează că se va finaliza în jurul orei 14,00, când toți consumatorii din zonă vor putea beneficia de curent electric.
Sâmbătă seară, la miezul nopții, stațiunea Mamaia a rămas în beznă, după ce s-a produs o avarie la un post de transformare. Incidentul a lăsat inactive toate liniile de 10kV din Mamaia și șapte posturi de transformare. Deși la fața locului s-au deplasat cinci echipe de intervenție, dificultatea avariei a amânat realimentarea cu curent electric cu mai bine de 12 ore.
Problema din stațiunea Mamaia a fost precedată de un alt incident, la ora 20,30, în cartierul Faleză Nord. Peste 350 de consumatori casnici din zonă și trei agenți economici au așteptat aproape o oră reluarea curentului. De asemenea, în cursul serii de vineri, 12 februarie, cartierele Tomis Nord, Tomis III, Faleză și Coiciu, au rămas pe întuneric mai bine de patru ore din cauza unei avarii la o stație de transformare din Tomis Nord.
Reprezentanții Enel pun toate aceste avarii pe seama vechimii și supraîncărcării rețelelor și ne asigură că desfășoară un plan de investiții și modernizare a rețelei, ce va fi intensificat în perioada următoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.063 secunde