Mamele care nasc gemeni primesc bani în plus

342
1 min citire
Femeile care nasc gemeni, tripleți sau multipleți vor primi o indemnizație de 600 de lei pe lună pentru fiecare al doilea copil, în plus față de actuala indemnizație lunară de 85 la sută din venituri, informează Realitatea.net. Prevederea a fost introdusă într-un proiect de lege votat de deputați.
Plenul Senatului a adoptat pe 11 mai, cu 89 de voturi "pentru", o propunere legislativă prin care în cazul nașterilor survenite în urma sarcinilor multiple, suplimentar față de indemnizația stabilită de lege se acordă câte 600 de lei pentru fiecare copil, începând cu al doilea născut.
Mamele care nasc gemeni sau tripleți vor primi indemnizație de la stat pentru fiecare copil.
Propunerea legislativă aparține unor deputați din rândul minorităților naționale altele decât cea maghiară, precum și unor parlamentari PNL și PDL și are drept obiect acordarea indemnizației pentru creșterea copilului pentru fiecare copil în parte, în cazul sarcinilor multiple.
Astfel, s-a decis ca, în cazul nașterilor survenite în urma sarcinilor multiple, suplimentar față de indemnizația stabilită de lege se acordă câte 600 de lei pentru fiecare copil, începând cu al doilea născut. De asemenea, inițiatorul a mai precizat și că de indemnizație pentru creșterea copilului beneficiază și "persoanele care se află în plată la data intrării în vigoare" a Legii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0263 secunde