Medicii de familie anunță că, de la 1 aprilie, nu mai eliberează rețete compensate

254
< 1 min citire
Medicii de familie din județul Constanța, asemenea colegilor din țară, au afișat pe ușile cabinetelor că, de la 1 aprilie, nu le vor mai putea acorda servicii medicale gratuite, rețete compensate, analize sau trimiteri. "Chiar dacă nu mai putem încheia contract cu Casa de Asigurări de la 1 aprilie, pentru o perioadă vom continua să vă consultăm și să vă indicăm tratamentul potrivit fără să fim plătiți, vom fi în cabinete, dar nu vom mai avea voie să vă dăm rețete compensate, analize sau trimiteri. Dacă ministerul și casa de asigurări vor continua să refuze să ia deciziile firești, vom fi nevoiți să închidem cabinetele sau să lucrăm ca privați. Am făcut eforturi foarte mari ca să rămânem în țară, să ne facem meseria, dar în prezent cu tot sacrificiul nostru nu putem susține un sistem anti-pacient, anti-medic", stă scris pe cabinetul medicilor de familie.
Doctorii au anunțat că nu vor semna Contractul-cadru pe 2011 întrucât prevederile acestuia le reduc drastic veniturile, dar îi obligă să muncească mai mult.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0612 secunde