Medicii Spitalului Județean care nu vor să iasă la pensie vor fi concediați

676
1 min citire
În urma ultimei runde de discuții avute cu reprezentanții sindicaliștilor și organizațiilor profesionale din cadrul Spitalului Județean Constanța, membrii Consiliului de Administrație al unității sanitare au "recalculat" numărul de disponibilizări necesare pentru a reduce fondul alocat pentru salarii. Potrivit ultimei variante, prezentate astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de dr. Dan Căpățână, managerul Spitalului Județean, urmează să plece din spital 253 de angajați, dintre care 165 de cadre medicale. Este vorba de 15 medici, dintre care 13 îndeplinesc toate condițiile pentru a ieși la pensie, iar doi vor fi disponibilizați, 116 asistente medicale, dintre care 60 îndeplinesc condițiile pentru a ieși la pensie, 20 activează pe structuri care urmează să fie desființate (precum laboratorul spitalului) și 16 ale căror posturi urmează să fie disponibilizate, 34 de infirmiere, dintre care 25 au vârsta de pensionare. Totodată, vor fi disponibilizați 20 de muncitori și 68 de oameni din rândul personalului TESA.
Nici varianta aceasta nu este finală, ea poate să sufere modificări la următoarele întruniri ale Consiliului de Administrație cu sindicaliștii.
Menționăm că astăzi dr. Dan Căpățână se întâlnește cu medicii care îndeplinesc condițiile pentru a ieși la pensie, pentru a-i "ruga" să se pensioneze. "Eu nu pot să-i oblig să iasă la pensie. Eu vreau să-i rog să iasă la pensie, cu mențiunea că vom găsi o soluție pentru încheierea unor contracte de prestări servicii dacă vom avea nevoie de serviciile lor", a afirmat managerul. În cazul în care vor refuza, vor fi disponibilizați.
Menționăm că, inițial, CA propunea concedierea a 287 de persoane, iar sindicaliștii a 178 de angajați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0667 secunde