Militarii pensionați ies mâine în stradă

215
< 1 min citire
Membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – Filiala Constanța vor picheta mâine, luni, 17 ianuarie, sediul Prefecturii Constanța, între orele 10 și 12. Acțiunea se vrea o formă de protest privind recalcularea pensiilor foștilor militari, care are ca urmare înjumătățirea cuantumului pensiilor, față de cele din luna decembrie 2010.
"Deși Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ a hotărât suspendarea definitivă și irevocabilă, prin Hotărârea nr.38/2011, a H.G. nr.735/2010, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrațiilor Interne și Serviciul Român de Informații, încălcând această hotărâre judecătorească, au trecut la eliberarea deciziilor de pensionare recalculate", explică președintele SCMD – Filiala Constanța, col. (r) Remus Macovei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.026 secunde