Moni scrie presei: Irinel mă poate răni și mai mult. Poate că până la urmă reușește să mă omoare

220
2 min citire
Monica Columbeanu a decis să ia atitudine și a trimis o scrisoare presei, în care susține că nu și-a abandonat fiica și explică motivele pentru care a fost nevoită să plece în America, potrivit Mediafax.ro.
Iată o parte din scrisoarea Monicăi Columbeanu:
"Irinel este bărbatul cu care m-am căsătorit din dragoste, de foarte tânără, și al cărui copil l-am născut din toată dragostea. Astăzi totul s-a schimbat pentru că acesta m-a dezamagit, m-a rănit iremediabil și continuă să o facă și în prezent. Nu pot să mai tac pentru că el mă poate răni și mai mult și, poate, până la urma, reușește să mă omoare.
Nu-mi place să vorbesc despre problemele din familia mea, dar acum nu am alta posibilitate întrucât trebuie să înțelegeți că nu mi-am abandonat copilul. Dimpotrivă, nu cred ca există mamă pe acestă lume care să nu-și iubească propriul copil. Irina mi-a fost încredințată mie și bineînteles că trebuie să am grijă de ea. Din acest motiv voi face în continuare tot ce este nevoie pentru a-i oferi o viață cât mai liniștită lipsită de griji de orice fel. Eu trebuie să continui sa lucrez.
Am nevoie de bani pentru ca să pot să am grijă de fetița mea și de mine. Nu am altă posibilitate în acest moment. A trebuit să accept acest job departe de țară pentru că vreau să strâng banii necesari ca fetița mea să aibă o casă într-o zonă sigură, să aibă o viață normală. Pentru toate aceste lucruri am nevoie de bani. Deci trebuie să muncesc. Grădinița, apartamentul, hainuțele, jucăriile, totul costă bani. Toate acestea și multe altele sunt datoria mea să i le ofer și o voi face întotdeauna. Indiferent de sacrificiile pe care trebuie să le fac. Oare o mamă ar trebui să fie judecată pentru ca muncește pentru a-i putea oferi copilului ei cele necesare? Fetița mea merită tot ce-i mai bun pe lume. Vreau să-i ofer o educație și o viață pe care orice mamă și-ar dori să o aibă copilului ei...

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0283 secunde