George Brăiloiu, omul de afaceri român care a cumpărat, prin compania sa KDF Energy, manuscrisele și documentele personale ale filosofului Emil Cioran scoase la licitație joi, la Paris, a declarat că va dona aceste obiecte statului român, informează Mediafax.
"Le voi dona statului", a declarat pentru Știrile Pro TV George Brăiloiu, joi seară, adăugând: "Mi s-a părut normal să cumpăr tot. Nu am avut o motivație specială".
Donația va fi făcută în câteva luni, după ce avocații omului de afaceri vor discuta cu reprezentanții Academiei Române și cu cei ai Bibliotecii Central Universitare. Omul de afaceri, care a spus că a licitat din țară, dar că a avut și brokeri la Paris, a declarat că este un admirator al lui Emil Cioran. George Brăiloiu consideră că manuscrisele trebuie să se întoarcă în țară și să facă parte din patrimoniul național.
George Brăiloiu a cumpărat întregul lot cu manuscrise și documente personale ale lui Emil Cioran, la finalul licitației organizate de casa Binoche și Giquello, care a avut loc joi, la hotelul Drouot Richelieu din Paris, oferind întreaga sumă la care s-a ajuns prin licitarea fiecărui obiect în parte - 405.000 euro.
Omul de afaceri George Brăiloiu a declarat că KDF Energy, compania pe care o deține, a cumpărat manuscrisele și că acestea vor ajunge în țară.