Ordonanța privind disponibilizările din învățământ, adoptată tacit de senatori

534
< 1 min citire
Plenul Senatului nu a reușit nici să adopte, nici să respingă OUG 114/2009 pentru că nu s-au întrunit voturile de lege organică, după o oră și jumătate de dezbateri și după ce s-a adoptat un amendament care ar fi corectat prevederea disponibilizărilor din învățământ, OUG fiind adoptată tacit.
Ordonanța de urgență 114/2009, prin care numărul maxim de posturi finanțat pentru învățământul preuniversitar de stat scade, în 2010, cu 15.000, de la 321.677 în intervalul ianuarie-august, la 306.677, în septembrie-decembrie, a stârnit dezbateri aprinse în Senat. OUG prorogă sau amână diverse acte normative privind unele măsuri financiar-bugetare, iar Guvernul a transmis că impactul financiar al respingerii actului normativ "se ridică la 17 miliarde de lei".
Comisia pentru învățământ a adoptat, la propunerea fostului ministru al Educației, Mihail Hărdău, un amendament care prevede că "în anul școlar 2010-2011 finanțarea învățământului preuniversitar se face descentralizat, aplicând costurile standard".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0253 secunde