Păgubiții vor putea cere despăgubiri înainte de reparația autovehiculelor accidentate

388

Articole de la același autor

Asiguratii RCA vor avea in curand drept de a solicita despagubiri pentru prejudiciile produse autovehiculului, inainte de efectuarea reparatiei acestuia, potrivit unei modificari legislative anuntate luni de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), informeaza HotNews.ro. Asiguratorul RCA va avea obligatia de a stabili cuantumul despagubirii la valoarea preturilor practicate de catre unitatile de specialitate sau prevazute in cataloagele de specialitate astfel incat despagubirea primita sa-i permita pagubitului efectuarea reparatiilor.

Potrivit CSA, pana acum in astfel de situatii, costul reparatiilor era stabilit pe baza evaluarii asiguratorilor, iar preturile erau cel mult la nivelul celor practicate de catre unitatile de specialitate, noua masura urmand sa permita pagubitilor sa solicite intai plata despagubirilor si ulterior sa efectueze reparatiile necesare.

In plus, despagubirea va fi achitata in termen de maximum 10 zile de la depunerea ultimului document necesar stabilirii raspunderii si cuantificarii daunei, fata de 15 zile, cat era pana acum.
"Pana acum, in aceste situatii, costul reparatiilor era stabilit pe baza evaluarii asiguratorilor, iar preturile erau cel mult la nivelul celor practicate de catre unitatile de specialitate. Aceasta masura va permite pagubitilor sa solicite intai plata despagubirilor si ulterior sa efectueze reparatiile necesare", spun oficialii CSA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5908 secunde