PDL a discutat astăzi, în ședința de BPN, situația alegerilor de la Constanța

390
PDL s-a reunit, în această dimineață, în ședința Biroului Permanent Național. În acest context a fost discutată, potrivit declarațiilor liderului Organizației Județene a PDL Constanța, senatorul Mircea Banias, și contestația formulată de o parte dintre pedeliștii tomitani cu privire la alegerile pentru șefia organizației municipale, dar și propunerile de excludere a lui Florian Constantin și a lui Laurențiu Mironescu.
Așa cum a explicat Mircea Banias, BPN-ul nu a luat încă o decizie, dat fiind faptul că mulți dintre membri sunt plecați în țară, la inundații, iar din această cauză nu a fost cvorum.
Decizia privind contestarea alegerilor din interiorul PDL Constanța și propunerile de excludere vor fi însă tranșate la ședința de BPN de lunea viitoare atunci când, se pare, nu va mai avea loc o dezbatere, ci va fi dată direct decizia, conform declarațiilor prim vicepreședintelui Adriean Videanu, citat de Banias.
Reamintim că, pe data de 5 iunie, a avut loc Consiliul de Coordonare Local, în cadrul căruia lider al Organizației Municipale a PDL Constanța a fost ales deputatul Maria Stavrositu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5722 secunde