Peste 100 de percheziții în casele unor suspecți de comiterea unor infracțiuni informatice

501
1 min citire
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, desfășoară peste 100 de percheziții domiciliare la locuințele unor suspecți de comiterea unor infracțiuni informatice care locuiesc în 12 județe ale țării, printre care și Constanța. În același timp, și în Cehia, se desfășoară 12 percheziții similare. Acestea vizează probarea activității infracționale a trei grupări organizate, formate din peste 250 de persoane specializate în infracțiuni informatice. Membrii grupării sunt suspectați de crearea de site-uri aparent originale din SUA, oferind spre vânzare diverse bunuri. Peste 800 de persoane au căzut victime licitațiilor fictive pe internet, prejudiciul produs fiind de aproximativ 800.000 euro. Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2006, cele trei grupări infracționale organizate au acționat pe teritoriul mai multor state – Spania, Italia, Franța, Noua Zeelandă, Danemarca, Suedia, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii, Canada, Elveția, organizând licitații frauduloase prin intermediul internetului. La percheziții participă peste 300 de ofițeri din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și a Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate, peste 70 de polițiști de la structurile operative și de la rutieră, precum și peste 400 de jandarmi. De asemenea, se beneficiază de sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General al Aviației din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0253 secunde