Deputatul PNL Cristina Pocora și-a invitat joi colegii de Parlament, dar și din alte instituții publice, ca înainte de a-i trimite pe bugetari în concediu fără plată timp de zece zile, să facă ei înșiși zece zile de voluntariat.
"Înainte de a-i trimite pe bugetarii de rând în concediu fără plată sau a-i obliga să muncească fără să-și primească drepturile salariale sau, pur și simplu, a-i concedia, miniștrii, Președintele, deputații, senatorii precum și ceilalți șefi de autorități și de deconcentrate ar trebui să dea un exemplu - 10 zile de muncă voluntară", a susținut Pocora.
Deputatul PNL a adăugat că, în calitate de parlamentar ales uninominal, va lucra voluntar timp de 10 zile, în luna septembrie, iar remunerația pentru aceste 10 zile o va dona centrelor pentru copii cu nevoi speciale din Municipiul Fetești. "Invit, pe această cale, toți demnitarii și toți șefii autorităților la nivel județean să facă acest gest! Așa am putea să-i lăsăm pe cei cu salarii, deja, foarte mici, să-și primească veniturile întregi", a susținut Pocora.
Cheltuielile de personal vor fi reduse în 2009 cu circa 1,5 miliarde lei prin impunerea a 10 zile de concediu fără plată pentru toți bugetarii, iar de la cheltuielile cu bunurile și serviciile se vor economisi aproape 2,5 miliarde lei, a declarat ministrul finanțelor Gheorghe Pogea.