Poliția moldoveană are din nou controlul asupra Parlamentului și Președinției. Vama Sculeni, închisă complet!

330
2 min citire
Zeci de membri ai forțelor de intervenție au preluat din nou controlul, miercuri dimineața, asupra birourilor Administrației Prezidențiale și Parlamentului de la Chișinău și au arestat zece manifestanți, transmit Reuters și AFP.
Demonstranți care protestau față de victoria în alegeri a comuniștilor, aflați de opt ani la putere, devastaseră birourile Președinției și incendiaseră Parlamentul.
Un reporter Reuters a spus că nu se mai vede niciun protestatar în fața Parlamentului și Președinției, iar zeci de scutieri stau în fața ambelor clădiri.
Poliția i-a evacuat pe cei câțiva manifesntați încă prezenți în piața din fața Guvernului, dar cea mai mare parte a manifestanților care se adunaseră ca să conteste victoria comuniștilor în alegeri s-au dispersat în cursul nopții cu promisiunea că vor reveni miercuri dimineață.
Vama Sculeni a fost închisă
Vameșii moldoveni au anunțat, miecuri dimineață, că punctul de trecere vamal Sculeni este închis începând cu ora 8.00, ei recomandând autorităților române să redirecționeze traficul către alte vămi, transmite corespondentul NewsIn.
"Grănicerii moldoveni ne-au informat verbal despre această măsură cu un sfert de oră înainte ca vama să se închidă. Ne-au spus doar că sunt unele probleme în țara lor", a declarat, pentru NewsIn, comisarul șef Gheorghe Pandelea, din cadrul Inspectoratul Poliției de Frontieră Iași.
Amintim că, la ora 10.00, studenți basarabeni din mai multe județe se vor întâlni la Iași, în fața Palatului Culturii. Aceștia aveau în plan să protesteze în vama moldovenească Sculeni față de faptul că nu sunt lăsați să intre în Republica Moldova.
100 de polițiști răniți
Ministerul de Interne moldovean a anunțat că 100 de reprezentanți ai forțelor de ordine au fost răniți în confruntările cu protestatarii.
O femeie a murit asfixiată
O femeie a murit în clădirea Parlamentului și cel puțin 50 de persoane au fost rănite în timpul protestelor de la Chișinău. Televiziunea națională moldovenească susține că femeia a murit asfixiată în timpul incendiului provocat de manifestanți în clădirea Parlamentului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0283 secunde