Prefectura Constanța ia măsuri pentru a preveni poluarea Dunării la intrarea în județ

357
1 min citire
Ținând cont de evoluția incidentului ce a avut loc pe 4 octombrie, în dreptul localității Ajka - Ungaria, prefectul județului Constanța, Claudiu Palaz, a convocat astăzi o întâlnire a conducătorilor instituțiilor cu responsabilități în protecția mediului și sănătatea populației, pentru analizarea situației actuale și dispunerea unor măsuri specifice în cazul unei eventuale poluări a Dunării la intrarea în județ.
Potrivit directorului Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), timpul estimat pentru ca unda de poluare ce va pătrunde în țară să ajungă la intrarea în județul Constanța este de aproximativ șapte zile, se precizează într-un comunicat de presă al prefecturii.
Pentru situația în care se vor înregistra depășiri ale valorilor maxime admise ale concentrațiilor de poluanți în apele Dunării, Palaz a stabilit o serie de responsabilități. În primul rând, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral va monitoriza parametrii fizico-chimici în trei secțiuni (Ostrov, Cernavodă și Vadu Oii), urmând să realizeze o informare a datelor obținute comparativ cu limitele normale. Apoi, Direcția de Sănătate Publică va monitoriza în permanență calitatea apei potabile în localitățile riverane Dunării și canalelor.
În sfârșit, Prefectura Constanța, în colaborare cu specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică și ABADL, va elabora un material informativ privind măsurile de siguranță care vor fi adoptate de către autoritățile locale și populație pentru prevenirea efectelor acestei poluări.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.025 secunde