Premierul Boc vrea ca firmele românești să construiască linii electrice în Turkmenistan

170
< 1 min citire
România dorește să stabilească un calendar precis de colaborare economică româno-turkmenă, în condițiile în care companiile românești pot participa la proiecte de tehnologie avansată sau privind linii electrice de înaltă tensiune în Turkmenistan, a declarat astăzi premierul Emil Boc, în cadrul discuțiilor cu președintele turkmen, Gurbangulî Berdîmuhamedov.
Primul-ministru Emil Boc s-a întâlnit în cursul zilei la Palatul Victoria, cu președintele turkmen, Gurbangulî Berdîmuhamedov.
"Dorim să stabilim un calendar foarte precis și concret de colaborări economice între țările noastre, în beneficiul popoarelor noastre. România, prin companiile pe care le are, poate participa la proiecte în domeniul tehnologiei avansate din țara dumneavoastră. De asemenea, companiile românești pot participa la proiectarea și construcția de linii de înaltă tensiune, de exemplu, din Turkmenistan", a spus Boc.
Premierul român s-a declarat convins că România și Turkmenistanul pot colabora strâns în domeniul energetic, în special în proiectele privind Nabucco, AGRI și Oleoductul Paneuropean.
La rândul său, Gurbangulî Berdîmuhamedov i-a mulțumit lui Emil Boc pentru sprijinul acordat Comisiei Interguvernamentale româno-turkmene în domeniile economic și tehnico-științific.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.066 secunde