Președintele Băsescu a cerut Parlamentului reexaminarea Legii ANI

308
Președintele Traian Băsescu a solicitat, astăzi, Parlamentului, reexaminarea Legii ANI. De asemenea, șeful statului propune ca termenul pentru care ANI verifică persoanele care părăsesc funcțiile publice să fie de trei ani, așa cum prevedea legea anterioară, și nu de un an, notează Mediafax.
Președintele mai propune ca demnitarii să declare dacă și soțul, copiii majori sau părinții sau socrii lor au derulat sau derulează, direct sau prin intermediul vreunei societăți comerciale la care sunt asociați ori acționari, contracte finanțate din bani publici.
Legea privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative a fost adoptată de Camera Deputaților în 28 aprilie, iar de Senat în 12 mai. A fost trimisă la promulgare pe 14 mai, iar la finele acestei săptămâni expira termenul legal de 20 de zile pentru ca președintele să semneze decretul în acest sens.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2108 secunde