Protest spontan la Spitalul Județean, prefectul promite că va lua măsuri

603
Aproximativ 200 de cadre medicale și studenți ai Facultății de Medicină s-au strâns, în această dimineață, în curtea Spitalului Județean Constanța, într-un protest spontan. Aceștia au scandat împotriva deciziei Consiliului de Administrație al spitalului de a disponibiliza peste 250 de cadre medicale, de a schimba șefii de secții din funcții și chiar de a desființa spațiile destinate Facultății de Medicină. "Nici nu știam că urmează să fie un protest, oamenii s-au vorbit între ei și au hotărât. Sunt speriați pentru că nu știu ce se va întâmpla cu ei, nimeni nu ne comunică nimic", a afirmat Violeta Caraivan, vicepreședintele Sindicatului "Sanitas" Constanța.
După protest, o delegație a Facultății de Medicină, condusă de dr. Petru Bordei, decanul instituției, a mers în audiență la prefectul Claudiu Palaz, căruia i-au cerut sprijinul pentru a stopa "umilința" la care sunt supuși medicii. "Au fost invocate comisii fantomă, nu s-au dat termene pentru remedieri, se schimbau datele de la o oră la alta, iar peste noapte, șefii de secții au fost schimbați din funcții. Nu mă deranjează acest fapt, ci umilința", a afirmat dr. Gheorghe Comșa, fostul șef al Secției de ORL.
Printre aspectele semnalate de cadrele universitare s-au numărat: schimbare șefilor de secții fără consultarea prealabilă a Senatului facultății, numirea unor medici care nu sunt și cadre universitare, încercarea de a restrânge activitatea educativă din spital, ceea ce va duce la declasificarea unității spitalicești etc.
După ce le-a ascultat doleanțele, prefectul Claudiu Palaz a afirmat că va analiza, până luni, situația prezentată și dacă nu au fost respectate normele legale în numirea noilor șefi de secții, va ataca în contencios administrativ decizia emisă de Consiliul de Administrație al spitalului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7394 secunde