PSD ar putea accepta un premier independent, dacă ia Internele și Finanțele

408
< 1 min citire
PSD ar putea accepta, în cazul în care ar ajunge în situația de a negocia cu PNL formarea unui guvern de criză, un premier independent sau tehnocrat, cu condiția de a deține Internele și Finanțele, pentru acest din urmă minister fiind vizat Florin Georgescu, informează Mediafax.ro.
Surse din PSD au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că, dacă o eventuală adoptare a moțiunii de cenzură ar duce la varianta unei negocieri cu PNL pentru formarea unui guvern de criză, social-democrații vor accepta condiția formulată de Crin Antonescu în ceea ce privește un premier independent sau tehnocrat.
Sursele citate au arătat că PSD nu vizează funcția de prim-ministru, atât din calcule politice, legate de expunerea mediatică și erodare electorală, cât și din cauză că nu există, între liderii social-democrați, un candidat de prim-ministru care să fie acceptat și de PNL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0263 secunde